Prima zi de înot după o lungă pauză

23 noiembrie, 2021 / Nici un comentariu

Articol scris de Emilian Nedelcu

Înotul nu este doar un sport care te solicită fizic, ci și mental. Asta înseamnă că atunci când iei o pauză lungă, așa cum am făcut eu (n-am mai înotat de la H3RO Mamaia 2021), reîntoarcerea în bazin înseamnă un adevărat test mental.

Mintea trebuie să preia inițiativa, iar dacă trăiești din succesele trecutului rămâi cu un gust amar, mai ales în cazul înotului, un sport extrem de tehnic și care se uită ușor.

Normalitatea la înot se câștigă cu muncă, succesele se obțin cu ore și ore de tehnică, cu exerciții plicitisitoare, cu o rutină care poate fi descurajantă.

Însă nu e prima oară când vin după o pauză îndelungată, așa că nu m-am panicat nici când m-am trezit gâfâind după 200 de metri înotați ușor, la încălzire. Știam că asta se va întâmpla, e ca la alergare unde, similar, pulsul crește direct proporțional cu numărul de zile în care ai stat pe margine.

Alex Ion, unul dintre cei mai buni triatloniști din România, dar și un bun antrenor de înot, a fost răbdător cu noi la prima ședință, care a coincis cu redeschiderea bazinului de înot Lia Manoliu, căruia i s-a montat un balon, pentru a fi operațional și în timpul iernii.

Am făcut multe exerciții de tehnică și am încercat să ne concentrăm pe corectitudinea executării, viteza fiind absolut irelevantă.

Până la primăvară avem timp suficient pentru recuperare, nu e nicio grabă. Unstoppable Sport Club organizează antrenamente de înot de luni până vineri, în intervalul orar 19.00 – 20.30, dedicate membrilor clubului Unstoppable, dar și celor din afara clubului, care doresc să se antreneze pentru triatlon.

Antrenorii noștri sunt Alex Ion (luni, miercuri și vineri) și Alex Toma (marți și joi).

Află aici cum poți deveni membru Unstoppable și aici detalii despre antrenamentele noastre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *