Somnul este una dintre metodele ”legale” de care puțin sportivi se folosesc la adevărata ei putere! Cei care o fac au obținut rezultate deosebite, s-au menținut la cel mai înalt nivel de performanță sportivă ani de zile. Roger Federer, unul dintre cei mai mari tenismeni din toate timpurile, spunea că doarme 12 ore, 10 pe noapte și alte două în timpul zilei.
Usain Bolt, al cărui record mondial la 100 de metri încă rezistă, dormea între nouă ore și jumătate și 10 pe noapte. Și el, ca și Federer, dormea strategic și în timpul zilei. Un alt exemplu celebru, baschetbalisul LeBron James, care avea și el 12 ore de somn.
Somnul nu doar că îmbunătățește performanțele sportive din timpul zilei, dar este critic pentru recuperare și restaurarea țesuturilor musculare, spune Matthew Walker, profesor de neuroștiințe și psihologie la UC Berkeley, director al Sleep and Neuroimagining Lab din cadrul acestei universități, si fost profesor de psihiatrie la Harvard University.
Somnul ne repară sistemul imunitar, previne infecțiile și ține la distanță tot felul de boli. Reface starea metabolică a corpului, prin ajustarea în detaliu a echilibrului dintre insulină și glucoza din sânge. Ne scade tensiunea arterială și în același timp ne menține inimile în condiții optime.
Revenind la sportivi, atunci când există efort fizic intens, la cel mai înalt nivel, se crează o inflamație cronică în organism, iar somnul este fantastic pentru reducerea ei. Viteza recuperării depinde în mare măsură de somn.
Ca sportiv nu ai nevoie să performezi o singură dată, la un singur eveniment, ci trebuie să te asiguri că o poți face în mod constant, încă o dată și încă odată. De aceea, somnul care vine după efortul fizic este la fel de important și ca cel de dinaintea lui.
”Știm că atunci când sportivii scurtează somnul la scurt timp apar și efecte negative”, spune Matthew Walker.
Ceea ce se întâmplă dacă dormi șase ore pe noapte sau chiar mai puțin, spune Matthew Walker, este faptul că epuizarea fizică se accentuează cu peste 30%. Cu alte cuvinte, dacă te antrenezi pentru o cursă de alergare de 10 km și ai o noapte proastă chiar înaintea evenimentului în loc să fii extenuate la kilometrul 10 acest lucru ți se va întâmpla la kilometrul șapte.
Ce se întâmplă mai departe: vârful de formă al musculaturii tale descrește, abilitatea de a elimina dioxidul de carbon scade și ea, precum și abilitatea plămânilor de a inhala oxigen. Când ești obosit nici măcar transpirația nu mai are loc așa cum trebuie, iar asta va însemna că te vei supraîncălzi, în urma unei ventilații scăzute.
”Aproape toți indicatorii sportivi la care ne-am uitat scad (din cauza unui somn deficitar). Iar rezultatul final este accidentarea”, spune Matthew Walker.
El citează un studiu făcut de-a lungul unui sezon în rândul mai multor sportivi, al căror somn a fost urmărit în mod principal. Sportivii au fost împărțiți în mai multe grupuri, cei care au dormit nouă ore, șapte ore, șase ore, cinci ore.
”Cu cât somnul era mai puțin, cu atât mai mari erau riscurile de accidentare”, spune Matthew Walker.
”Când dormi șase ore sau mai puțin probabilitatea de a te accidenta ajunge la 80%”.
Uluitor, în cazul celor care dorm nouă ore riscul de accidentare este de doar 15-20%.