Weekend Report: The Wall și Alpine Challenge

05 octombrie, 2022 / Nici un comentariu

În weekendul recent încheiat Pucioasa a fosta gazda a două concursuri de ciclism extrem de populare. Sâmbătă a fost ziua șoselei, cu Road Grand Tour – The Wall, iar duminică ziua mountain biking-ului, cu BikeXpert Alpine Challenge. Ambele competiții au avut trasee solicitante, cu diferențe semnificative de nivel, care au pus la încercare condiția fizică a sportivilor.

The Wall

La șosea i-am avut la start la traseul scurt pe soții Vlad și Mădălina Leonte, care au avut de pedalat 56 km cu o diferență de nivel de aproape 900 de metri.

Vlad Leonte a trecut linia de finish după 2:08:42, locul 86/171 la nivel general și locul 21 la categoria de vârstă 40-49 ani. Mădălina Leonte a terminat concursul după 2:27:29, locul 131 la nivel general și locul 3 la categoria 40-49 ani feminin.

Vlad Leonte. Foto de Bogdan Popa
Mădălina Leonte. Foto de Radu Cristi

La traseul lung Unstoppable i-a avut în cursă pe Ionuț Petrescu și Emilian Nedelcu. Aici traseul a avut o lungime de 108 km, cu o diferență de nivel de aproape 1.700 metri. Ionuț s-a clasat pe locul 20/47 de concurenți la nivel general și locul 11 la categoria 30-39 ani, după 03:41:29. Pentru Emilian cursa s-a încheiat după 04:21:32, locul 35 la nivel general și locul 13 la categoria 40-49 ani.

Ionuț Petrescu. Foto de Bogdan Popa
Emilian Nedelcu. Foto de Bogdan Popa

BikeXpert Alpine Challenge

Pucioasa a mai avut parte de un start ciclist și duminică, la BikeXpert Alpine Challenge, o cursă de mountain biking extrem de provocatoare, mai ales la traseul lung, care s-a întins pe 86 de kilometri și unde s-a acumulat o diferență de nivel de aproape 3.000 metri! De alfel, doar 32 de sportivi s-au încumetat să ia startul la această categorie și doar 29 dintre ei au reușit să termine concursul. Unstoppable a fost reprezentat de către Alex Diaconu, Laurențiu Vlădan și Adina Patriche.

Alex Diaconu
Laurențiu Vlădan

Alex Diaconu a trecut linia de finish după 6h15min13s, locul 20 la nivel general și locul 5 la categoria 30-39 ani, iar Laurențiu Vlădan a încheiat cursa după 7h21min57s, locul 27 la nivel general și locul 5 la categoria 40-49 ani.

”Un traseu greu, foarte greu, cu peisaje de vis, mult push bike și coborâri solicitante. Sincer a fost cea mai grea cursă de o zi din viața mea exceptând Ironman-urile, chiar mai grea decat Transfier, dar mi-a placut cu tot cu cele trei căzături luate”, a spus Alex Diaconu după cursă.

Fetele au avut parte de un traseu mai scurt, dar la fel de provocator. Adina Patriche s-a descurcat remarcabil, reușind să se claseze pe locul 3 la nivel general feminin și locul 1 la categoria de vârstă 19+ ani.

În cursă a mai fost și Bogdan Butuc, la traseul mediu, adică 40 km lungime cu o diferență de nivel de 1100 metri. El s-a clasat pe locul 59 din 204 concurenți la nivel general și pe locul 25 din 71 la categoria de vârstă 30-39 ani.

Bogdan Butuc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *