H3RO Mamaia 2021: ”Am dus o cursă controlată” – Beres Hunor

08 octombrie, 2021 / Nici un comentariu

Hunor Beres este unul dintre cei mai de succes triatloniști din România, reușind să urce constant pe podiumul celor mai importante curse de triatlon de la noi.

Secretul său este simplu, ușor de formulat, mai greu de pus în practică: se antrenează cu seriozitate și nu face rabat de la munca pe care o depune.

”Am dus o cursă controlată de la început până la sfârșit”, ne-a spus Hunor despre H3RO Mamaia 2021.

”Am făcut o analiză la rece a prestației mele de la această competiție și pot spune cu cea mai mare încredere că nu am greșit nimic. Am respectat planul cursei fără să mă abat. Tot ceea ce am realizat la Mamaia reflectă nivelul meu actual de pregătire. Mai bine de atât nu aș fi putut”.

Imediat după ce s-a dat startul, Hunor Beres s-a detașat de tot ceea ce-l înconjura, apa rece ca gheața, concurenți care se agitau să obțină o poziție cât mai bună în apă.

”Am rămas singur, în lumea mea, nimic nu mă putea influența din exterior”.

Hunor Beres a înregistrat în ficare an timpi tot mai competitivi la H3RO Mamaia.

”Asta arată că merg în direcția bună, cu fiecare secundă câștigată sunt tot mai aproape de potențialul meu maxim. Mi-a plăcut enorm atmosfera de concurs de la Mamaia. Am văzut multe fețe zâmbitoare, încurajatoare, motivatoare. Locul ocupat este relativ, mai mult mă mulțumește timpul realizat la toate probele. Vreau să urez un mare bravo tuturor sportivilor de la H3RO!”

La proba Half, Hunor Beres a înotat aproximativ 850 de metri, a pedalat 90 km și a alergat puțin peste 20 km. S-a clasat pe locul 2 la nivel general, imediat după Mihai Vigariu, cel care a devenit campion național.

Hunor a cucerit și titlul de campion național la categoria de vârstă 40-44 ani.

Unstoppable Sport Club este cel mai mare club de triatlon din România dedicat sportivilor amatori, cu peste 150 de membri cotizanți. Misiunea Unstoppable este de a populariza triatlonul în România, în mod special în rândul sportivilor amatori.

Vrei să faci parte din clubul nostru și să te antrenezi alături de noi?

Fotografii realizate de Radu Cristi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This will close in 0 seconds