Am fost cu bicicletele la mare în 2021, o facem și anul acesta.
Unstoppable va pedala în pluton organizat până la mare în data de 1 iunie 2022. Ne vom împărți în două grupuri distincte, în funcție de viteza cu care vom rula pe ruta București – Constanța:
- un pluton care se va deplasa cu o viteză medie între 30 și 35km/h
- un pluton care se va deplasa cu o viteză medie între 25 și 30km/h
Cât timp va dura călătoria?
În 2021, la o viteză medie de 31,2 km/h pe distanța de 270 km am avut următorii timpi:
- timp în mișcare: 8:42:16;
- timp total (cu pauze incluse + trecerea cu bacul peste Dunăre): 10:27:33.
Alte cifre de luat în considerare cu această expediție:
- Distanță totală un pic peste 270 km;
- Diferență totală de nivel peste 1.400 metri Tot cam atât se și coboară;
- Anul trecut, în data de 15 mai, am pedalat pe temperaturi cuprinse între 20 și 30 grade Celsius.
Pe unde vom pedala
Vom călători pe drumul vechi spre mare, în niciun caz pe autostradă, unde este interzisă circulația cu bicicleta.
Cum arată traseul:
Ca și anul trecut, vom pedala în pluton pe două rânduri paralele, vom respecta toate regulile de circulație, astfel încât să nu avem parte de niciun incident neplăcut. În 2021 ne-am confruntat cu o singură pană și o singură căzătură minoră, aproape de pe loc.
Mașină de suport
Ca și anul trecut, ne va însoți o mașină de suport, unde fiecare ciclist își va putea depozita un mic bagaj (nutriție sau obiecte de mici dimensiuni). De asemenea, în mașina de suport vom transporta bidoane cu apă, fructe, dar și unelte standard, în cazul în care vreunul dintre sportivi se va confrunta cu probleme tehnice.
Bine de știut! Fiecare sportiv va trebui să aibă la el un kit standard, în cazul în care face o pană și este desprins de pluton. De asemenea, recomandăm ca telefonul mobil să fie la purtător pe tot parcursul călătoriei.
Hidratare asigurată de High Energy
Ne bucurăm foarte mult să-i avem alături de noi pe High Energy, unul dintre partenerii noștri încă de la înființarea clubului, în 2019. High Energy va oferi tuturor participanților produse de energizare și hidratare.
Întoarcere cu trenul
Potrivit CFR Călători, ultimul tren care pleacă din Constanța spre București este la ora 20.00 dar am selectat și câteva dintre variantele anterioare.
Filmul din 2021
Clubul Unstoppable se adresează în principal sportivilor amatori, care doresc să intre lumea triatlonului sau care au ca obiectiv perfecționarea performanțelor personale.
Oferim antrenamente organizate de înot și atletism, pentru mai multe informații ne puteți scrie pe contact@unstoppablesport.club sau prin intermediul paginii de Facebook – https://www.facebook.com/unstoppablesportclub
Salutare!
Cum pot sa ma inscriu la aceasta tura?
Alte detalii, daca se poate, pe mail.
Multumesc mult