Cursele de triatlon au devenit atât de rare în aceste vremuri pandemice, încât este în sine o adevărată performanță dacă apuci să participi la vreuna dintre ele.
Unstoppable Sport Club l-a avut la Ironman 70.3 Turcia pe Laurențiu Vlădan, care a luat duminică startul în competiția de triatlon organizată în cunoscuta stațiune Belek, din sudul Turciei. În aceeași cursă s-a aflat și Alex Toma, cel care s-a clasat pe locul 2 la H3RO Mamaia 2020.
Laurențiu Vlădan, Half sub 5 ore
Laurențiu Vlădan a reușit în Turcia un frumos record personal, a fost primul său concurs de Half Ironman terminat sub cinci ore, mai precis 4h52min15s.
”Proba de înot a fost slăbuță, pentru că nu mai înotasem de la Mamaia”, ne-a spus Laurențiu.
”La bicicletă m-am simțit bine, am reușit să parcurg cei 90 km cu o medie de 37km/h, de care sunt mulțumit. Mai aveam resurse în plus, dar m-am menajat pentru proba de alergare”.
Laurențiu a alergat proba de semimaraton în 1:42:47 și a încheiat cursa în forță, ultimii 3 km cu o medie de 4:26, demonstrând că și-a calculat foarte bine resursele de energie.
”Acum am deschis Cutia Pandorei”, spune Laurențiu. ”Încep alte obiective, 4h:40min și 4h:30min. Cred că sunt niște timp pe care îi pot atinge. Voi avea nevoie de timp și de multă muncă, dar la asta mă pricep cel mai bine”.
Cu timpul său, Laurențiu s-a clasat pe locul 217 din 804 participanți, la nivel general, și pe locul 50 din 173 la categoria de vârstă 35-39 ani.
Alex Toma, record personal aproape de recordul național
A fost o zi a recordurilor și pentru Alex Toma, care a trecut linia de finish de la Ironman Turcia 70.3 după 4h06min1sec.
Alex Toma a avut la înot cel mai bun timp al categoriei sale 25-29 de ani și al doilea timp la general.
Proba de ciclism a mers, de asemenea, foarte bine, cu o medie generală de 40,56km/h.
La alergare, Alex Toma a alergat semimaratonul în 1:26:09, ceea ce înseamnă că a avut o medie de 04:05 min / km.
Rezultatul final: locul 9 din 804 participanți și locul 2 la categoria de vârstă 25-29 de ani (din 53 de participanți).