Obiceiuri sănătoase pentru sportivi: nu lua telefonul cu tine în dormitor în timpul nopții

26 martie, 2024 / Nici un comentariu

Uneori, cele mai simple lucruri îți aduc cele mai mari beneficii. Un astfel de exemplu este, bunăoară, ceea ce este enunțat și în titlul acestui articol: telefonul mobil / tableta / orice alt dispozitiv electronic cu ecran nu ar trebui să aibă loc în dormitor, înainte de culcare.

S-a demonstrat că dacă stai pe telefon/tabletă timp de o oră înainte de culcare somnul tău va fi influențat negativ în mod direct.

Potrivit lui Matthew Walker, profesor de neuroștiințe și psihologie la UC Berkeley, director al Sleep and Neuroimagining Lab din cadrul acestei universități, si fost profesor de psihiatrie la Harvard University, utilizarea dispozitivelor electronice înainte de culcare amână secreția melatoninei, care mai este numit hormonul întunericului sau hormonul vampirului. Acest hormon îi semnalează creierului faptul că este noapte/întuneric și că este momentul să dormi.

Telefonul sau tableta pot întârzia eliberarea melatoninei cu 90 de minute, până la două ore, iar asta nu înseamnă altceva decât că perioada de odihnă va fi mult mai scurtă și mai puțin benefică pentru organism.

În momentul în care te uiți la ecranului telefonului sau al tabletei, care îți bombardează ochii cu o lumină strălucitoare, puternică, creierul tău este păcălit că este încă zi, iar în acel moment apasă frâna pentru melatonină. Practic, îi spui creierului în mod artificial că este încă zi, iar melatonina începe să fie eliberată mult mai târziu.

Nu este vorba doar de lumina albastră, ci și de faptul că dispozitivele sunt captatoare de atenție, iar asta stimulează creierul, moment în care devine foarte dificil să adormi.

Matthew Walker spune că pe timpul nopții își pune telefonul mobil în bucătărie și ne sugerează implementarea unei reguli anume, în condițiile în care considerăm că este strict necesar să avem telefonul lângă noi pe timpul nopții.

Regula sună în felul următor: îți iei telefonul în dormitor, dar îl poți folosi doar stând în picioare. ”Ai să observi cu după 6-7 minute de stat în picioare îți piere cheful să mai stai pe telefon și vrei să te întinzi”, spune Walker.

Puteți urmări un întreg interviu cu Matthew Walker în podcastul de mai jos:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This will close in 0 seconds