Aseară, la cel mai recent antrenament de înot pe care l-am făcut cu Alex Ion în cadrul clubului Unstoppable, am primit niște exerciții mai speciale, pe care nu le facem prea des și care mi-au pus la încercare voința.
A trebuit să înot 400 de metri, dar la fiecare 50 de metri trebuia să schimb numărul de brațe la care respiram. Primii 50 de metri au fost cei mai ușori, cu respirație la trei brațe. A urmat respirație la cinci, la șapte, respectiv la nouă brațe, după care am revenit la trei brațe, dar descrescător, trecând încă o dată prin înșiruirea menționată.
Am reușit să duc exercițiile la bun sfârșit aproape integral. La al doilea bazin cu respirație la nouă brațe m-am poticnit la jumătate, am simțit că-mi explodează plămânii și, pur și simplu, n-am mai putut. Însă, am reușit să le fac pe toate celelalte.
Secretul succesului este să dai cât mai puțin din picioare, care sunt mare consumatoare de oxigen, iar forța pe care o pui în brațe să fie cât mai mică. Trebuie să te lași în voia apei, să plutești și să te întinzi cât mai mult.
Ce am constatat în timpul acestui exercițiu: mă concentrez mai bine la mișcările pe care le fac, încerc să fac mișcarea completă cu brațele, să trag, dar să și împing. Tot în situația în care stai cu capul în apă, fără să mai inspiri, se reglează și poziția corpului, nu-ți mai fug picioarele în jos, pentru că nu mai ridici capul și, totodată, brațele execută în mod natural o mișcare corectă. La acest exercițiu n-am mai tras brațele pe sub mine (asta e greșeala mea, expusă de nenumărate ori de Alex Ion). De asemenea, mi-a venit mai natural să fac și mișcarea de rotație de tip burghiu, atunci când întindeam brațele și am avut senzația că alunec mai bine pe și prin apă.
Câteva mențiuni:
- antrenamentul hipoxic la înot nu este recomandat începătorilor, ci doar celor aflați la nivel intermediar sau avansat, care se simt confortabil în apă și care au o bună înțelegere a mecanicii de bază pe care o presupune înotul;
- antrenamentul hipoxic nu este recomandat în rândul copiilor și al bătrânilor;
- antrenamentul hipoxic nu înseamnă că trebuie să-ți ții respirația în apă. Nici pe departe! Aerul inspirat trebuie eliberat în mod constant, astfel încât la următoarea inspirație să poți reumple plămânii cu oxigen. Altfel, riscul este acumularea de dioxid de carbon în sistemul sportivului, care poate duce la dureri de cap, leșin sau chiar înec.
De ce ar trebui încorporate exercițiile hipoxice în cadrul antrenamentului de înot
- Cum spuneam și mai sus, repară mișcările greșite. Când respiri mai rar corpul se aliniază mai bine și ai timp să te concentrezi cum să prinzi apa mai bine;
- Este un exercițiu de mare ajutor pentru triatloniști. Gândește-te că ești la H3RO, iar marea este agitată. Nu poți aplica în ape deschise tiparul de respirație pe care îl ai în bazin. În funcție de cum vin valurile peste tine poți respira sau trebuie să aștepți încă o tură până la următoarea gură de oxigen. Antrenamentul hipoxic te ajută să răzbești aceste situații;
- Îmbunătățește ritmul cardiac, pentru că în antrenament hipoxic înoți încet, în zona 2. E ca la alergare, când faci jogging, nu tempo run.
Ce nu trebuie să faci la un antrenament hipoxic
- Nu trebuie să-ți ții respirația
- Nu încerca să înoți prea mult pe sub apă. Nu este recomandat să înoți mai mult de 25 de metri;
- Nu elimina aerul prea rapid, căci vei rămâne fără energie prea repede
- Nu inspira prea rapid, riști să ajungi în hiperventilație
Puteți consulta mai multe informații despre antrenamentul hipoxic și aici. De asemenea, dacă aveți întrebări și nelămuriri adresați-le aici, în secțiunea de comentarii. Antrenorii noștri vor răspunde în cel mai scurt timp.
Spor la antrenamente!