Ce ar trebui să știi înainte să începi practicarea triatlonului?

04 noiembrie, 2021 / Nici un comentariu

Practicarea unui sport presupune multă disciplină și dorință de autodepășire. Indiferent de nivelul la care este practicat, sportul este un mod excelent de a alunga energia negativă, de a îmbunătăți starea de spirit și de a te bucura mai intens de fiecare clipă petrecută în mișcare. Pe lângă toate aceste avantaje, sportul vine la pachet și cu o serie de efecte negative care îți pot influența progresul dacă nu sunt gestionate cum trebuie.

Pasiunea pentru sport îți poate schimba viața, dar pentru a te bucura de acest avantaj ai nevoie să ieși din zona de confort și să te asiguri că fiecare zi te va ajuta să ajungi tot mai aproape de visul tău. Tocmai de aceea noi ne-am propus să venim în ajutorul tău cu o serie de sfaturi care să te ajute să progresezi lent, dar sănătos.

Progresează gradual, iar mai târziu îți vei mulțumi!

Dorința de a ajunge cât mai repede într-o formă bună este capcana tuturor sportivilor aflați la început de drum. Dacă tocmai ai descoperit o nouă pasiune, indiferent că este vorba de alergare, ciclism sau înot sau toate trei reunite în proba de triatlon este important să începi să introduci treptat antrenamentele în programul tău, astfel încât să îi oferi corpului tău șansa de a se adapta cu ușurință noului stil de viață. Când te-ai decis să începi, asigură-te că oferi aceeași importanță fiecărei etape. Unul dintre secretele progresului este să fii suficient de consecvent pentru a-ți dezvolta forța și rezistența, dar suficient de precaut pentru a evita accidentările. Învață să progresezi lent, dar în siguranță!

Colaborează cu persoane specializate în domeniu!

Implicare, dedicare, documentare, antrenamente constante, un stil de viață echilibrat, iar acestea sunt doar o parte din lucrurile care trebuie luate în calcul înainte de a te decide să începi practicarea triatlonului. Acesta este un sport foarte complex care presupune trei discipline reunite într-una singura, iar pregătirea unei asemenea probe poate deveni foarte dificilă. O persoană specializată în domeniu te va ajuta să găsești  răspunsurile la toate întrebările legate de noua ta pasiune. Rolul antrenorului este foarte important. Acesta se va ocupa de evoluția ta treptată, de menținerea motivației atunci când nimic nu va merge conform planului și de a avea grijă ca accidentările să nu facă parte din viața ta. În echipă totul este mul mai ușor, iar alături de antrenorul potrivit sportul nu a fost niciodată mai frumos!

Pentru început, bucură-te de ceea ce faci, iar rezultatele vor veni pe parcurs!

Este important să îți setezi obiective mărețe deoarece ele sunt drumul spre evoluția ta. Obținerea rezultatului dorit este combinația ideală între un plan de antrenament foarte bine structurat, realizarea antrenamentelor și alinierea planetelor. Nu îți lega toată pregătirea doar de un singur obiectiv. Uneori este posibil ca rezultatul final să nu fie cel dorit, iar dezamăgirea să pună stăpânire pe mintea ta. Învață să fii răbdător cu tine, să continui să te antrenezi constant și să crezi în visul tău. Partea frumoasă a sportului este că niciodată nu ști la ce surprize să te aștepți! Sportul este imprevizibil, la fel și rezultatele, tocmai de aceea este important să înveți să te bucuri de ceea ce acesta îți poate oferi zi de zi și nu doar în ziua competiției.

Învață să trăiești la maxim fiecare moment petrecut în mișcare, iar zi de zi va fi un motiv de bucurie și detașare completă!

Unstoppable Sport Club este cel mai mare club de triatlon din România dedicat sportivilor amatori, cu peste 150 de membri cotizanți. Misiunea Unstoppable este de a populariza triatlonul în România, în mod special în rândul sportivilor amatori.

Vrei să faci parte din clubul nostru și să te antrenezi alături de noi?

Fotografii realizate de Radu Cristi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *