Unstoppable Sport Club a dat ieri startul campaniei ”Aleargă, pedalează și ajută”, prin intermediul căreia a invitat sportivii amatori să se antreneze ACASĂ și să transforme kilometrii acumulați în bani, ce vor fi folosiți în lupta împotriva pandemiei.

Campania va avea loc în fiecare zi de miercuri, ÎNCEPÂND CU 1 APRILIE și se adresează oricărui sportiv, fie el amator sau profesionist, care dorește să sprijine lupta împotriva COVID-19.

Membrii Unstoppable Sport Club au făcut sport DE ACASĂ pentru a pune umărul la lupta susținută de către Asociația Dăruiește Viață, care a demarat o acțiune concretă pentru achiziția de echipamente de protecție pentru personalul medical din prima linie.

La această primă ediție, sportivii din clubul Unstoppable au strâns aproape 600 km pedalați și 24 km alergați, care au fost transformați în 846,62 de lei.
Donațiile vor merge către achiziția de combinezoane, mănuși sterile, măști, ochelari de protecție, dezinfectanți, aparate de ventilație, sonde de intubație, măști de oxigen și kituri pentru ECMO.

Vă invităm să completați acest formular, unde vom contoriza numărul de kilometri parcurși și valoarea donațiilor transmise DE CĂTRE FIECARE DINTRE VOI.

Pentru o transparență totală, vă invităm să donați în mod individual și puteți consulta online ce s-a făcut cu donațiile primite până în prezent.

Unstoppable Sport Club organizează antrenamente de alergare gratuite la pista de atletism Lia Manoliu, deschise sportivilor amatori care vor să-și îmbunătățească performanțele antrenându-se corect, pentru a evita accidentările. Ne antrenăm și participăm la competiții de triatlon din România, dar și din străinătate.

#Stămacasă, #facemsport și donăm pentru lupta împotriva #COVID19.

add comment

X