#BeUnstoppable la H3RO by TriChallenge 2019

24 septembrie, 2019 / Nici un comentariu

H3RO by TriChallenge 2019, cel mai mare concurs de triatlon șosea din România și din Sud Estul Europei, nu putea lipsi din agenda de concursuri a Unstoppable Sport Club.

Trupa Unstoppable a fost la Mamaia în weekendul 20-22 septembrie 2019, unde a participat la cea mai mare parte dintre probele puse în concurs la H3RO. Unii dintre colegii noștri veneau după Transfier 2019, dar un triatlon la mare nu se refuză.

Copiii sunt speranța noastră

Daniel Popa și Cristian Popa, cele două tinere speranțe care se antrenază în cadrul Unstoppable Sport Club sub îndrumarea lui Alexandru Șerban, au avut parte anul acesta de acomodarea cu triatlonul.

Daniel este încă prea mic pentru a participa la concursuri competitive, iar Cristian este în primul lui an de competiții cu clasament. Ambii s-au descurcat admirabil la H3RO by TriChallenge, la concursul de Aquathlon, care din păcate s-a transformat într-o competiție de alergare.

Valurile prea mari și furioase i-au determinat pe organizatori să anuleze proba de înot de la Aquathlon.

Ambii copii au alergat cu determinare și au dovedit că se află într-o formă sportivă în creștere. Cristian Popa s-a clasat pe locul 6 din 70 de concurenți la nivel general și pe locul 5 la categoria 11-13 ani.

Daniel Popa, triatlonist în devenire. Foto: Radu Cristi
Cristian Popa, triatlonist în devenire. Foto: Radu Cristi

Doi colegi în top 50 la Sprint

Unstoppable a fost reprezentat la proba Sprint de către Ștefan Florea și Octavian Brînzea, ambii reușind să se claseze în top 50, în clasamentul final.

Ambii s-au aflat la primul lor concurs de triatlon.

NumeTimp totalLoc generalLoc categorieÎnotT1CiclismT2Alergare
Ștefan Florea01:41:5144/14114/37 (30-39 ani)00:24:1100:03:1500:44:0700:03:2900:12:26
Octavian Brînzea01:45:1357/14119/37 (30-39 ani)00:23:3300:03:5900:47:0000:02:2000:13:46

”La H3RO a fost prima mea participare la un concurs de triatlon”, spune Ștefan.

”Am pierdut prea mult timp la înot și mai am de recuperat la bicicletă, unde am avut 32,4km/h”.

Ștefan este mulțumit de rezultatul obținut.

Ștefan Florea. Foto: Radu Cristi

”Anul trecut, pe vremea asta nu aveam asemenea așteptări”, a spus Ștefan.

”H3RO by TriChallenge 2019 a fost pentru mine primul concurs de triatlon la care am participat”, ne-a spus Octavian Brînzea.

Octavian Brînzea. Foto: Radu Cristi

”Nu eram străin de sport, mai am la activ câteva concursuri de semimaraton și 10K, dar la două zile după finish îmi dau seama că nimic nu se compară cu un triatlon”.

Octavian s-a antrenat încă de la începutul anului 2019, dar simte că ar fi trebuit să acorde o atenție mai mare antrenamentelor de înot.

”Proba aceasta mi-a dat cele mai multe bătăi de cap. Am pornit un pic cam prea repede pentru nivelul meu de pregătire, prețul fiind instalarea oboselii pe ultimii 150 de metri”, spune el.

Octavian este mulțumit de proba de ciclism și alergare, unde s-a încadrat în așteptări.

”Fiind prima oară la un concurs de triatlon, am pierdut cam mult timp în tranziție, sper că la anul mă voi descurca mai bine”, a spus el.

”Mă bucur că am participat și cu siguranță voi continua să mă pregătesc și sper ca la anul să concurez la proba Olimpică”.

Proba olimpică

H3RO by TriChallenge 2019, proba Olimpică, a fost o provocare pentru șase dintre colegii noștri: Alexandru Cujbescu, Dragoș (Geo) Munteanu, Adrian Balmeș, Cristian Ștefănescu, Valentin Vasile și Vlad Leonte.

NumeTimp totalLoc generalLoc categorieÎnotT1CiclismT2Alergare
Alexandru Cujbescu02:33:2210/1501/44 (40-44 ani)00:35:1400:01:5201:10:3600:01:4600:32:45
Dragoș (Geo) Munteanu02:38:0218/1505/16 (30-34 ani)00:37:5000:02:3601:01:1900:01:3400:32:04
Adrian Balmeș02:41:0823/1504/24 (35-39 ani)00:33:2300:03:2001:00:5600:02:0400:37:11
Cristian Ștefănescu02:51:3241/1509/44 (40-44 ani)00:41:0800:02:4801:04:5800:02:1600:34:59
Valentin Vasile03:00:2166/15014/24 (35-39 ani)00:41:0400:06:0801:58:2800:03:2100:37:58
Vlad Leonte03:07:1783/15010/16 (30-34 ani)00:43:5900:04:2501:04:1000:03:0200:44:05

Un motiv de mândrie, toți colegii noștri s-au clasat între primii 10 concurenți la categoria lor de vârstă. Și mai punem la socoteală faptul că Adrian Balmeș a avut rezerve de energie pentru a participa atât la proba Olimpică, cât și la cea de Half!

Adrian Balmeș, două zile, două concursuri

”Anul acesta a fost primul în care am făcut trecerea de la Olimpic la distanța Half, așa că l-am considerat un an în care aș putea să construiesc niște baze ceva mai solide pentru cursele din 2020”, ne-a spus Adrian Balmeș.

”Am ales să particip la Mamaia în ambele zile de concurs, mergând la maximum la proba olimpică și la puls a doua zi. Consider că m-am descurcat decent și că am progresat față de cei doi ani anteriori”.

Cristian Ștefănescu, chinuit de o criză în zona lombară

Cu două zile înainte de cursă, Cristian Ștefănescu s-a trezit cu spatele blocat. Și-a aplicat comprese, a luat pastile și s-a prezentat la start cu inima plină de îndoieli.

I s-a părut ireal că a ajuns la proba de bicicletă fără dureri.

”Până când am pus picioarele jos în tranziție ca să încep alergarea. Ceva atunci mi-a străfulgerat tot corpul. O durere cruntă ca niște electroșocuri de care am zis că nu trec mai departe”, ne-a spus Cristi.

S-a gândit la abandon, bine că n-a făcut-o.

”Anul viitor promit că o să fie mult mai bine, dar asta contează cel mai puțin acum”.

Dragoș Munteanu a resimțit oboseala de după Propark Adventure

Dragoș Munteanu a participat înainte cu o săptămână de H3RO la Propark Adventure, unul dintre cele mai grele concursuri de aventură din România, și a resimțit oboseala acumulată.

”La proba de înot nu am fost într-o formă foarte bună. Îmi intrase frigul în oase, după ce am stat pe plajă două ore înainte să înceapă cursa. Am ales să nu folosesc neoprenul și mi-a fost cam frig la înot”, spune Dragoș.

”La proba de bicicletă am reușit să mă încălzesc abia la a patra tură. Ceilalți colegi Unstoppable erau aproape cu un tur în fața mea”.

”Am tras tare la alergare, motivat să îmi prind colegii din față. Per total a fost o cursă cu sare și piper, unde am simțit oboseala acumulată la Propark”, a mai spus Dragoș.

Valentin Vasile a avut tranziții greoaie

”Am fost puțin peste targetul propus înainte de cursă (trei ore)”, ne-a spus Valentin Vasile care și-a depășit obiectivul cu 21 de secunde.

”Așa cum mă așteptam, am fost mediocru la înot și bicicletă, bunicel la alergare și catastrofă prin tranziții”, spune Valentin.

”Cred că am pierdut cinci minute să-mi pun ciorapii în prima tranziție”.

”Partea frumoasă este că după efortul de la Transfier m-am simțit foarte bine la H3RO. E clar că Olimpicul este mult mai în zona de confort pentru mine”.

Vlad Leonte, la primul triatlon olimpic

Vlad Leonte - H3RO by TriChallenge 2019 - ciclism
Foto: arhivă personală

Vlad Leonte a pornit cu emoții în acest concurs, deoarece se afla la prima participare la un triatlon olimpic.

”La înot m-am simțit bine. La prima tură, în larg, am simțit că am atins cu mâna pe cineva, scot capul din apă și nu era nimeni lângă mine, dar când mă uit mai bine am văzut că lovisem o meduză imensă, care m-a făcut apoi să-mi cresc viteza”, ne-a povestit Vlad.

”La bicicletă, cei aproximativ 40 km au trecut repede și am reușit să mă sincronizez cu mai mulți concurenți și să mergem la plasă astfel încât să-mi conserv energia pentru alergare”.

”Am intrat la proba de alergare unde, după trei kilometri, am început să încetinesc și chiar m-am oprit să merg, pentru că-mi simțeam coapsele și gambele grele”.

Vlad a fost încurajat de Alex Cujbescu, care l-a îndemnat să ia un gel și să nu se oprească.

”I-am urmat sfaturile, mi-am revenit și am intrat în ritm din nou, reușind să alerg până la final fără probleme”, spune Vlad.

Proba Half

Șase dintre membrii Unstoppable și-au încercat forțele cu cea mai grea dintre probele de la H3RO by TriChallenge, distanța Half, care a fost și campionat național.

În afară de Emilian Nedelcu, care a încurcat numărătoarea turelor și s-a ales cu o descalificare (a și scris pe blogul său povestea), toți colegii noștri au trecut linia de finish într-o limită de timp foarte competitivă.

NumeTimp totalLoc generalLoc categorieÎnotT1CiclismT2Alergare
Ilie Filip04:54:3029/1532/18 (50-59 ani)00:34:5600:02:0002:30:0900:01:3001:42:17
Laurențiu Vlădan05:07:0851/15322/57 (30-39 ani)00:37:1300:01:4402:36:2000:01:3201:50:38
Mihai Băloiu05:08:3752/15319/52 (40-49 ani)00:39:3800:02:0102:38:0600:01:5601:43:14
Alexandru Pârvănescu05:12:5960/15322/52 (40-49 ani)00:38:3800:02:5202:49:1300:01:2801:40:47
Adrian Balmeș05:15:1564/15329/57 (30-39 ani)00:35:1100:02:5202:44:5200:01:4701:46:29
Emilian NedelcuDNFDNFDNF00:34:1500:01:1802:43:10 (*+8km)00:00:55DNF

Unstoppable s-a întors de la mare cu doi premianți, Alexandru Cujbescu și Ilie Filip, locul 1, respectiv locul 2 la categoria de vârstă aferentă.

Ilie Filip a fost în control toată cursa

”H3RO a fost o experiență super frumoasă, primul meu Half pe plat”, ne-a spus Ilie Filip.

”Îmi era un pic teamă de această competiție, dar m-am simțit bine la toate probele și am avut un control bun de la început până la final”.

”Nu-mi venea să cred că sunt sub cinci ore”

Laurențiu Vlădan a schimbat strategia de nutriție

Laurențiu Vlădan s-a declarat mulțumit de cursa făcută la H3RO.

”Sunt mulțumit, mai ales că sunt la final de sezon și m-am simțit obosit după Transfier, unde m-am întors cu o dezamăgire și cu teme pentru acasă pe plan alimentar”, ne-a pus Laurențiu.

La H3RO și-a schimbat strategia de nutriție și a eliminat mâncarea solidă la proba de ciclism.

”Era de așteptat să simt o lipsă de putere la proba de ciclism, spre final”, a mai spus Laurențiu, care a trecut linia de finish după 5h7min.

Sezonul de triatlon s-a încheiat, continuăm să ne pregătim pentru a deveni mai buni și pentru ca în 2020 să ne întoarcem cu forțe proaspete.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This will close in 0 seconds