Mai sunt doar două luni și se încheie un 2024 pe care sperăm că l-ați avut plin de eveniment sportive, de călătorii și de momente de neuitat.
Și pentru că s-au cam încheiat competițiile, cel puțin cele de triatlon, sunteți pregătiți pentru o recapitulare? Tragem o linie și povestim împreună cum a fost anul 2024 și care sunt planurile pentru 2025?
Mai mult ca sigur că ați avut parte de cel puțin un record personal, măcar la unul dintre cele trei sporturi care compun triatlonul: înot, ciclism și alergare. Știm că la înot recordurile se lasă cu greu cucerite, dar cum stați la celelalte două sporturi?
Pentru a ușura analiza, vă propunem să ne spuneți următoarele:
- Care a fost concursul tău preferat din 2024? Nu trebuie neapărat să fie o competiție de triatlon, poate fi din orice ramură sportivă.
- Care este principalul tău record personal în 2024?
- Ce competiție principală țintești în 2025?
- Care este pentru tine cuvântul anului 2024?
Lasă-ne aici un comentariu și poți câștiga un tricou de alergare Unstoppable! Facem tragere la sorți vineri, 8 noiembrie 2024.
In 2024 nu am participat la multe concursuri, dar am participat la primul meu triatlon, pe distanta super sprint, la cel organizat chiar de Unstoppable in Pantelimon. Pentru 2025 am in plan sa ma antrenez corespunzator pentru a face un triatlon Olimpic, si sa ajung la Retezat Sky Race. Acesta este concursul meu preferat.
Sezonul 2024 a reprezentat pentru mine cel mai interesant an de când particip la competiții. Am avut parte de urcușuri și coborâșuri, de la primul DNF la primul podium, am admirat mulțimea de la toate treptele podiumului.
Cusa mea preferata pe anul 2024 a fost semimaratonul de la Pitești. Deși nu a fost o cursa cu pb. Consider ca a fost cea mai faina și bine executata cursa din viata mea.
La capitolul record personal, am reușit anul acesta sa particip la primele mele competiții de triatlon unde am obținut rezultate mai bune de la cursa la cursa.
Pentul anul 2025 nu am pus ochii pe o cursa specifica. Imi coresc sa repet anumite curse din acest an și sa îmi îmbunătățesc timpii.
Cuvanul anului 2024 este : POT ( și pe dos)
E greu să aleg un concurs preferat, fiecare dintre ele are rolul său și mă susține să trec la următorul nivel. Fiecare eveniment îmi aduce o stare de bine și simt cum corpul și mintea îmi mulțumesc pentru ceea ce fac. Observ la mine că mă îmbunătățesc pe zi ce trece și fiecare secundă în minus la timp este o victorie pentru mine. Pentru 2025, îmi doresc să am în continuare grijă de mine, de corpul, mintea și sufletul meu și să inspir și alți oameni să aibă grijă de ei prin mișcare. Îmi doresc să ajung și la un concurs internațional, primesc cu drag ce îmi pune la dispoziție universul.
Concursul meu preferat din 2024 a fost Ironman Tallinn unde am participat la proba de stafeta impreuna cu Lucian Ispas si Ovidiu Nicoiu si la care am reusit sa ne clasam pe locul 7 la stafete masculin. Principalul meu record personal de anul acesta este timpul realizat la primul meu maraton, TSC Amsterdam Marathon – 03:33:45! Daca ar fi sa descriu anul 2024 intr-un singur cuvant, acesta ar fi “fantastic”! Principalul obiectiv pentru 2025 va fi realizarea unui timp cat mai bun la X-man Oradea la proba de echipe full unde voi participa impreuna cu colegii de la stefeta de la Tallinn de anul acesta!
RECUNOSTINTA e ceea ce reprezintă 2024 pt mine.
Se împlinește 1 an de când am fost supusa unei intervenții chirurgicale la cap.Temerea cea mare era ca nu voi mai putea face ceea ce îmi doresc,de la lucruri simple pana la competiții sportive.
Inchei anul 2024 în care am inotat,am biciclit și am alergat în continuare.
Multe triatloane,alergări pe trail și pe asfalt.
Un concurs de suflet e AlerGând la pădure 🙂
În 2025 recordul meu va fi sa pot concura în condiții optime 🙂
Care a fost concursul tău preferat din 2024?
Cu siguranța IronMan 70.3 Knokke Heist, Belgia unde pur si simplu m-am bucurat de fiecare minut al cursei.
Care este principalul tău record personal în 2024?
Am reusit sa mentin o viteza constanta de 31 km/h la L’etape by Tour de France.
Ce competiție principală țintești în 2025?
Tintesc proba de 70.3 de la X Man Oradea si inca un half IronMan la Tallin.
Care este pentru tine cuvântul anului 2024?
SPD(am invatat sa merg cu ele) 😁
Pentru mine, concursul preferat din 2024 a fost Atlantisman, proba de înot de 10.000 m în ape deschise (concurs organizat de isowr.org / Paul Georgescu) – o experiență plină de adrenalină și o provocare de anduranță pe care n-o voi uita curând. A fost prima mea participare, cu valuri uriașe și curenți puternici, a fost cu adevărat un test de rezistență și concentrare.
Recordul personal al anului a fost, fără îndoială, performanța la Maratonul Raiffeisen Bucharest 2024, unde am reușit să-mi îmbunătățesc timpul cu aproximativ 6 minute (03h:38min:44sec) față de maratonul din Valencia din decembrie 2023. A fost o satisfacție enormă și mă bucur de progresul vizibil. Mulțumesc antrenorului Alex Diaconu și de asemenea lui Sergiu Deznan (înot) Alex Ion (înot)
Pentru 2025, am ca obiectiv principal o nouă participare la Atlantisman https://rocsanaion.ro/2024/09/16/atlantisman-maratonul-marii-negre-prima-editie-2024/. Vreau să revin mai pregătit și să-mi îmbunătățesc timpul, chiar dacă știu că valurile și curenții vor fi din nou acolo.
Cuvântul anului pentru mine a fost „reziliență”. Antrenamentele, competițiile și provocările de anul acesta m-au învățat să mă adaptez și să depășesc orice obstacol, fie el fizic sau mental.
L’Etape va rămâne mereu în sufletul meu. N-a fost sa fie anul trecut, din cauza accidentului ( ar fi fost primul meu concurs de ciclism), dar a fost anul acesta. Și ce bine m-am simțit! Am început cu zâmbetul pe buze și tot asa am terminat.
La L’Etape mi-am depășit cu mult așteptările. Speram la o medie de 32 km/h și am ajuns la aproape 37 ( 39 pe primii 50 km).
Pentru 2025….am mai multe planuri: sa particip din nou la L’Etape, sa îmi îmbunătățesc timpul la 10km, sa fac primul meu concurs de semimaraton ( pana acum am alergat doar în cadru neorganizat), și.. sa reușesc sa învăț sa inot sa particip la primul meu triatlon, la Pantelimon.
Pe 2024 l-as descrie cu…. Unstoppable. Pentru mine chiar are sens cuvântul acesta.
Concursul meu preferat din 2024 a fost Bucharest Marathon, unde am participat la primul meu maraton, pentru care m-am pregătit cât am putut de serios și care mi-a oferit o experiență memorabilă și emoționantă. Recordul meu personal poate fi considerat întregul meu parcurs în alergare, pentru că într-un an, cu antrenamente și dorința de a mă autodepăși, am ajuns de la 0 km la 42 km.
Cuvântul anului 2024 pentru mine este „recunoștință” – atât pentru oamenii minunați pe care i-am întâlnit și susținerea lor, cât și pentru că am fost sănătoasă și am reușit în tot ce mi-am propus. Pentru anul 2025, nu țintesc către o competiție anume, fiecare este specială și importantă pentru mine. Îmi doresc doar să mențin consecvența antrenamentelor și să îmi îmbunătățesc performanțele.
Concursul preferat pentru mine in anul 2024 este Bucharest Marathon pentru ca am finalizat pentru prima oara o cursa de o astfel distanta. Imediat dupa ce am trecut linia de finish am simtit un cumul extraordinar de sentimente pentru ca am reusit sa finalizez ceea ce mi-am propus. Tot la acest eveniment a fost si recordul pe care mi-l doream pentru 2024 si anume trecerea de la semimaraton la maraton. Competitia pe care o urmaresc in 2025 este Transfier proba de half. Pentru mine, cuvantul anului 2024 este TRANSFORMARE.
A fost un an grozav. Prinul “Ironman” full distance la Challenge Almere – Amsterdam , primul half distance la Oradea X-man , vreo 5 semimaratoane si doua maratoane, ultimul la Palma. La toate am reusit sa-mi intrec așteptările ( full in 12h43’ si maratonul sub 3h45’, mentionez ca m-am apucat de inot si alaergare de ~2 ani), Multumesc lui Alex Diaconu, care a scos zmeul din mine acum la 51 de ani. Cuvantul anului la mine a fost “evolutie” caci cu ajutorul lui Alex am ajuns de la triatlon olimpic sa fac un full in mai putin de 6 luni. La anu’ as vrea sa fiu sanatos. Daca mai reusesc 1-2 “full”-uri si 2 maraoane ar fi excelent, sa ma tin in forma. Multumesc Unstoppable SC & Alex ca exsistati si ma inspirati.
In 2024 am avut mari emotii sa particip la Transfier, auzind multe despre probele solicitante, insa pe cat de greu pe atat de frumos. Toate concursurile isi au momentele lor magice si se aduna ca un puzzle determinand astfel nivelul sportiv dobandit.
Ca si progres nu i-as spune record a fost sa imi imbunatatesc timpul pe distanta olimpica cu 1h.
In 2025, ma antrenez pentru primul 70.3 in Italia – Emilia Romagna.
Cuvantul anului pentru mine este RABDARE.
Greu de spus care a fost concursul meu preferat în 2024, pentru că anul acesta au picat mai multe recorduri personale, la concursuri diferite. Trebuie totuși să aleg, așa că o voi face. Concursul meu preferat a fost Maratonul Paris 2024, din cadrul Jocurilor Olimpice, a fost o experiență extraordinară, unică, de trăit cel puțin o dată în viață.
Principalul meu record personal? Mi-am doborât mai mute recorduri, la 10 km, la semimaraton și la maraton, dar cel mai aproape de suflet rămâne cel obținut la Maratonul București (3h5min), pentru că a fost și cel mai muncit.
În 2025 țintesc o competiție care mie mi se pare monstru, un ultratrail în Italia, la Chianti, 73 km, cu o diferență pozitivă de nivel de peste 3.000 de metri. Voi participa alături de alți câțiva colegi din Unstoppable, iar asta mă motivează.
Cuvântul anului l-aș numi CONSECVENȚĂ, o calitate absolut necesară pentru a reuși într-un proiect sportiv, oricare ar fi el. Am reușit să fiu consecvent și sper s-o fac și anul viitor. De fapt, sper ca și anul viitor să-l numesc din nou cuvântul anului. Și ar mai fi unul suplimentar, de care nu mă pot lipsi: #BeUnstoppable!
Anul 2024 a fost cel care m-a făcut să ies din zona de confort și să particip la concursuri sportive de înot, un sport pe care l-am evitat toată viața din cauza fricii de apă.
Totodată, 2024 mi-a adus satisfacția și, mai ales, certitudinea că orice este posibil atunci când ești motivat și determinat.
Printre realizările acestui an se numără primele mele concursuri de triatlon: triatlonul de la Pantelimon, organizat de Unstoppable Sport Club, unde am reușit să ies din apă 🙂 și să urc pe bicicletă, și triatlonul de la Oradea, X-MAN, unde am participat la proba olimpică. La Oradea, am ieșit din apă, am urcat pe bicicletă și am recuperat semnificativ pe traseu la probele de ciclism și alergare, terminând concursul mai mult decât mulțumită.
Toate aceste realizări nu ar fi fost posibile fără sprijinul lui Lucian Ispas și al antrenorilor de înot Alex Ion și Sergiu Deznad, care m-au susținut și m-au ajutat să mă pregătesc pentru aceste provocări.
De asemenea, pentru probele de ciclism și alergare, am beneficiat de ghidajul lui Alex Diaconu, datorită căruia am reușit să-mi mențin pulsul sub control la alergare.
Cel mai bun timp al acestui an a fost la cursa de 10 km, pe care am reușit să o parcurg în mai puțin de o oră, 57:57, la concursul BCR Bucharest 10K GRAND PRIX.
Pentru anul 2025, principalele obiective sunt participarea la Campionatul Mondial de Înot în Ape Înghețate de la Molveno și la X-MAN Oradea, de această dată la proba de half.
Sunt mai multe cuvinte pe care le-aș putea asocia cu anul 2024 din punct de vedere sportiv: mulțumire, inspirație, curaj, motivație.
Să fie un an 2025 cu sănătate și spor(T)!🙏
Pentru mine, 2024 a însemnat consecvență. Sunt extrem de mândră că am reușit să îmbin cu succes programul de antrenament cu responsabilitățile zilnice, chiar dacă de multe ori nu a fost ușor. Anul a început cu o provocare în afara sferei de triatlon: participarea la Campionatul European de OCR Jungle Ninja, un concurs similar cu “ninja warrior”. Deși m-a scos din zona de confort, m-am distrat și, în final, am reușit să ajung în semifinală.
Este greu să aleg o singură cursă preferată, deoarece m-am bucurat de fiecare competiție la care am participat – fie că a fost vorba de alergare cu sau fără obstacole, ciclism, înot sau triatlon. Totuși, cel mai așteptat eveniment al anului a fost primul meu triatlon olimpic, pe care l-am făcut la Timișoara Triathlon, unde emoțiile și motivația au fost la cote maxime.
Cea mai bună cursă am avut-o la Sibiu Challenge, tot la proba olimpică, unde am fost plăcut surprinsă să realizez un înot excelent și un PR la alergare.
Cel mai spectaculos traseu a fost cel de la Transfier. Lăsând deoparte teama de ursi, a fost o încântare parcurg unul dintre cele mai frumoase drumuri ale lumii.
Pentru 2025, îmi propun să rămân consecventă în antrenamente și să ma feresc de accidentari. Îmi doresc să particip la un half Ironman, deși încă nu am decis locația.
Anul acesta nu am reusit sa ajung la multe concursuri, asa ca imi e usor sa aleg Timisoara Triathlon 2024 ca fiind concursul care mi-a placut cel mai mult. M-am simtit excelent, mai ales pentru ca acesta se desfasoara in inima orasului, si pentru ca aveam la momentul concursului cateva luni bune de antrenamente consistente.
Ca record personal obtinut in 2024 am reusit sa alerg 1:25 pe semi la Maratonul Bucuresti, record care sigur va cadea la anul daca voi reusi sa continui sa ma antrenez la fel ca in 2024.
La anul, in 2025, mi-as dori sa ajung la triathlonul de la Sibiu, care e pe lista deja de vreo 2 ani, iar INCEPUT e cuvantul care ar caracteriza anul care tocmai se incheie. Anul 2024 e doar inceputul pentru rezultatele pe care simt ca le pot obtine in anii urmatori.
Pentru mine, anul 2024 a insemnat X-Man Oradea – stafeta.
Record personal am avut doar la capitolul cea mai lunga distanta pe bicicleta – 93km, pentru anul viitor voi lucra si la viteza.
2025 sper sa fie tot X-Man dar de data aceasta toate cele 3 probe 🙂 ca sa pot spune ca am facut cu adevarat X-man.
Cuvantul anului 2024 este: Confort (sau mai bine spus iesirea din zona de confort)
Salutare tuturor celor care au făcut mișcare în 2024, indiferent de natura ei!
2024, încă nu s-a terminat dar, mă declar mulțumit de realizările și de împlinirile acestui an minunat!
4 probe de maratoan (Bologna, Belgrad, Veneția, Lago Maggiore)
Un semimaraton (aproape) pe săptămână în perioada calda
Enșpe mii de alergări începând de la 2km
Un triatlon la Pantelimon (premiera) este adevărat că la ștafeta. La acest eveniment, din păcate mi-am pierdut casca de bicicleta! :(. Deși, era un produs inscripționat, n-am mai reușit să ajung in posesia lui!
Passau budapesta pe bicicletă
O mana ruptă! 😭😭😭
In 2025, visez sa am un an la fel de bun, sa fiu sănătos și să parcurg jumătate din via Transilvanica.
Mii de mulțumiri clubului, a celor care se antrenează la Lia Manoliu, dar mai ales lui Stelian! Nu știu dacă aș fi ajuns aici, fara încurajările, poveștile și antrenamentul făcut alaturi de ei!
Toate cele bune,
Stefan
Tragerea la sorți a decis că Anca este câștigătoarea unui tricou de alergare Unstoppable!
Mulțumim tuturor pentru comentarii, sunt inspiraționale! Vă dorim să fiți sănătoși și să puteți continua pe termen nedefinit să faceți sport! #BeUnstoppable!