Timișoara Triathlon, singura competiție de triatlon urban din România, începe să devină și un concurs de referință în triatlonul românesc, datorită organizării de excepție, dar și succesului pe care l-a obținut în rândul comunității sportivilor care practică triatlonul la noi în țară.
Cea mai recentă ediție a cursei de la Timișoara a avut loc sâmbătă, 20 iulie, și a adunat la start numeroși sportivi din cadrul Unstoppable Sport Club, la toate probele propuse.
Cursa cea mai importantă de la Timișoara Triathlon a fost cea de Half 70.3, care a și fost campionat național la triatlon pe distanță medie, dar concurenții s-au putut înscrie și al probele Olimpic, Sprint și Supersprint.
Alex Ion, campion național la triatlon pe distanță medie
Cea mai bună performanță a clubului nostru a fost obținută la cursa de triatlon pe distanță medie (1,9 km înot, 90 km ciclism și 21 km alergare), unde Alex Ion a trecut primul linia de sosire și a câștigat astfel un nou titlu de campion național (cel mai recent fusese în 2022, la H3RO Mamaia).
Alex a făcut o cursă tactică excelentă și a reușit să întoarcă la proba de alergare un avans de peste patru minute pe care îl avea în acel moment liderul cursei, Alex Toma.
”La proba de ciclism a urmat o adevărată luptă, în care trebuia să am răbdare și să respect planul nutrițional și de putere pe care l-am realizat împreună cu antrenorul meu, Alex Diaconu”, a spus Alex Ion pentru spotmedia.ro.
”Când am început alergarea aveam un singur gând: you have to dig big (n.r. trebuie să sapi adânc), așa că am tras de mine și am reușit să preiau prima poziție a cursei la km 12 al probei de alergare. Nu m-am relaxat, pentru că o cursă nu se termină decât după linia de finish, așa cum mi-a spus și antrenorul meu cu o seară înainte de start. Am rămas concentrat, în priză, și am reușit să trec primul linia de sosire și să câștig titlul de campion național pe distanță medie”, a mai spus Alex Ion.
Un alt sportiv bine clasat a fost Beres Hunor, locul 6 la nivel general și locul 1 la categoria de vârstă 40-44 ani.
”A fost cea mai reușită cursă de Half pe care am avut-o în ultimul timp, pregătită într-un timp foarte scurt”, ne-a spus Beres Hunor.
”La acest concurs am decis să nu folosesc niciun dispozitiv electronic: fără centură de puls și fără să țin cont de puterea indicată de dispozitive. Am mers doar pe sentiment, iar această strategie s-a dovedit a fi perfectă”, ne-a mai spus Hunor.
Unstoppable a mai avut alți șase sportiv la proba Half 70.3:
- Andrei Vrabii, locul 13 la nivel general, locul 2 la categoria 30-34;
- Liviu Manole, locul 41 la nivel general, locul 9 la categoria 35-39;
- Ovidiu Nicoiu, locul 55 la nive general, locul 12 la categoria 35-39;
- Vlad Leonte, locul 80 la nivel general, locul 18 la categoria 40-44;
- Walter Haemmerle, locul 82 la nivel general, locul 4 la categoria 55-59;
- Marius Stoica, locul 95 la nivel general, locul 16 la categoria 35-39;
- Mădălina Leonte, locul 13 în clasamentul general feminin și locul 1 la categoria 50-54;
- Ioana Iorgulescu, locul 15 în clasamentul general feminin și locul 1 la categoria 55-59.
Maria Mirela Popescu, locul 1 general feminin la proba Olimpică
Maria Mirela Popescu a demonstrat (nici nu mai știm pentru a câta oară) că vârsta nu este cel mai important detaliu într-o cursă de triatlon. Încadrată la categoria 55-59 ani, Maria Mirela Popescu a ocupat locul 1 în clasamentul general feminin și locul 33 în clasamentul general general.
”A fost o cursă în care am dat la fiecare probă cam 80%. Înotul a fost proba care mi-a plăcut în mod deosebit, ca în fiecare an. La ciclism nu trebuie să te ia valul, mai ales că traseul este plat și dacă tragi prea tare te costă mai târziu. Din anii trecuți, știam că alergarea va fi cea mai solicitantă din cauza căldurii, dar am avut noroc și a fost înnorat pe toată durata alergării”, ne-a spus Mirela Popescu.
Unstopppabe i-a mai avut în cursă pe:
- Călin Georgian Ionuț, locul 9 general și locul 2 la categoria 40-44;
- Mădălin Colezea, locul 13 general și locul 1 la categoria 30-34;
- Marius Pandelache, locul 20 general și locul 3 la categoria 45-49;
- Răzvan Gorea, locul 32 general și locul 10 categoria 35-39;
- Aurelian Răducanu, locul 35 general și locul 1 categoria 55-59;
- Bogdan Roșca, locul 39 general și locul 6 categoria 25-29;
- Silviu Petrescu, locul 57 general și locul 14 categoria 35-39;
- Ciprian Militaru, locul 81 general și locul 12 categoria 40-44;
- Anca Roșca, locul 6 în clasamentul general feminin și locul 2 la categoria 30-34;
- Alexandra Bud, locul 17 în clasamentul general feminin și locul 1 la categoria 20-24.
Andrei Negoiță, locul 4 în clasamentul general la proba Sprint
Andrei Negoiță (16 ani) este unul dintre tinerii cu potențial din cadrul Unstoppable Sport Club. El a reușit să se claseze pe locul 4 la cursa Sprint, la o diferență de trei minute și 35 de secunde față de câștigător.
”Cursa a fost destul de grea, deoarece nu am putut prinde primul pluton și a trebuit să merg singur, dar am reușit să obțin un rezultat bun”, ne-a spus Andrei.
Unstoppable l-a mai avut în cursă pe Cristian Popa, locul 12 la nivel general și locul 2 la categoria 18-19.
Rareș Bobe, locul 3 în clasamentul general la proba Supersprint
Probele de Supersprint sunt ocazia perfectă de a îi testa pe adolescenți și de a le oferi ocazia să guste din adrenalina unei curse de triatlon.
Rareș Bobe a reușit o clasare mai mult decât onorabilă, locul 3 în clasamentul general la proba Supersprint.
Unstoppable i-a mai avut în cursă pe:
- Andrei Lupan, locul 5 la nivel general și locul 3 la categoria 14-15;
- Tudor-Mihai Costea, locul 7 la nivel general și locul 5 la categoria 14-15;
- Daniel Popa, locul 14 la nivel general și locul 7 la categoria 14-15;
- Alexandru Șerban, locul 15 la nivel general și locul 2 la categoria 30-34. Antrenor în cadrul secției Unstoppable Kids, Alexandru a vrut să le arate elevilor săi că le suflă în ceafă;
- Sarah Emam, locul 3 în clasamentul general feminin și locul 3 la categoria 14-15;
- Ines Petcu, locul 7 în clasamentul general feminin și tot locul 7 la categoria 14-15;
- Miruna Nicolae, locul 11 în clasamentul general feminin și locul 1 la categoria 16-17;
Unstoppable Kids pe podium
Timișoara nu i-a uitat pe cei mici și a organizat și pentru ei un concurs de triatlon.
Doi dintre copiii din cadrul Unstoppable Kids au urcat și pe podium, Denis Nicolae, locul 3 la categoria 13 ani și Miruna Oprea, locul 1 la categoria 13 ani. Ei au avut de alergat 1,7 km, de pedalat 5 km și de alergat din nou 900 de metri.
Îi felicităm pe toți pentru ambiție și pentru bucuria cu care au tratat această competiție.