Antrenamentele de înot au loc deseori în bazine în care înoată concomitent mai mulți înotători, motiv pentru care există niște reguli esențiale care trebuie respectate pentru buna desfășurare a sesiunii.
Iată șapte reguli de comportament de care ar fi bine să ții cont la antrenamentele de înot în grup.
- Dacă ești depășit(ă) păstrează un ritm constant de înot, nu accelera, înotătorul care te depășește o face în urma unei aproximări, iar dacă te iei la întrecere cu el s-ar putea să-l duci într-o altă zonă de efort, care să nu fie în conformitate cu planul său de antrenament;
- Când depășești un alt înotător asigură-te că există suficient spațiu și timp pentru a face acest lucru în siguranță, astfel încât să nu intri în coliziune cu un alt înotător care vine din sensul opus;
- Păstrează o distanță rezonabilă față de ceilalți înotători, astfel încât dacă se formează un grup să eviți să încurci pe cineva;
- Când te odihnești la capăt de bazin nu pleca fix înaintea cuiva care este pe cale să ajungă la capăt de bazin, poate nu se oprește și îi strici ritmul;
- Înoată întotdeauna cât mai pe partea dreaptă, nu pe mijlocul culoarului, care este zonă pentru depășiri. Încearcă să împarți în mod egal spațiul cu ceilalți înotători;
- Respectă-ți colegii de culoar, nu le bloca accesul la capăt de culoar, lasă loc pentru întoarceri;
- Nu sări în bazin, culoarul este populat, vei evita o situație periculoasă, în care poți lovi pe cineva sau te poți răni chiar tu. În plus, antrenorul va fi împroșcat cu apă, poate nu va aprecia asta :).
Și, în concluzie, un zâmbet, respectul și bunăvoința sunt componente esențiale pentru a menține o atmosferă plăcută la bazin.
“Înoată întotdeauna cât mai pe partea dreaptă” as accentua ideea sa se mearga cat mai aproape de culoar. Avand o tehnica cat de cat ok, nu lovesti culoarul oricat de aroape esti de el.