Unstoppable Sport Club a fost în data de 14 mai la Târgu Mureș, împreună cu o parte din copiii secției Unstoppable Kids, care au concurat TriKids 2, o competiție de tip duatlon offroad.
Evenimentul a fost organizat de către Federația Română de Triatlon și face parte dintr-o serie de concursuri care sunt adresate copiilor cu vârste între 6 şi 13 ani, cu scopul de a atrage cât mai mulţi copii în triatlon, în vederea creşterii bazei de selecţie, pentru identificarea, educarea și creșterea potenţialelor talente.
Unstoppable a avut în concurs 11 copii, care s-au aflat pentru prima oară într-un concurs de duatlon cu proba de bicicletă pe teren accidentat.
”A fost o cursă foarte tehnică, mai ales la proba de ciclism, care s-a desfășurat pe platoul Cornești”, a spus Alexandru Șerban, antrenor de triatlon în cadrul secției Unstoppable Kids.
Unstoppable Kids i-a avut în cursă Andrei Busuioc și Darius Murariu, care au concurat la categoria de vârstă 6-8 ani și au avut de alergat 500 de metri, de pedalat 1,5 km și de alergat încă o dată 250 metri.
La categoria 9-10 ani au fost Darius Murariu, Vlad Picu, Călin Costea și Patrick Stanciu. Ei au alergat 1 km, au pedalat 3 km și au terminat cursa în forță cu încă o probă de alergare pe distanța de 500 metri.
”Vlad Picu a trecut al doilea linia de finish la categoria sa de vârstă, un succes care cred că îl va motiva puternic și la viitoarele concursuri”, a spus Nicolae Ivan, antrenor la Unstoppable Kids.
Miruna Oprea, Tudor Costea, Mateo Tite, Rareș Bobe, Andrei Ciobanu și Denis Nicolae au participat la categoria de vârstă 11-13 ani, unde au avut parte de cele mai lungi probe: 1,5 km alergare, 4,5 km ciclism și 1 km alergare.