Unstoppable la Jocurile Olimpice de la Paris

13 august, 2024 / Nici un comentariu

Jocurile Olimpice din acest an au bifat o premieră extraordinară, care poate va fi perpetuată și la viitoarele ediții: a fost pentru prima oară când traseul de maraton a fost deschis și sportivilor amatori, care au putut alerga pe urmele lui Tamirat Tola, alergătorul etiopian care a câștigat medalia de aur și a stabilit și un nou record olimpic.

Unstoppable i-a avut în cursa de maraton pe Emilian Nedelcu și Mihai Băloiu, care au luat startul în jurul orei 21.00, pe o temperatură de aproximativ 25 de grade Celsius.

Cursa nocturnă a avut o atmosferă incendiară creată de către spectatorii de pe margine, veniți într-un număr foarte mare să-i susțină pe sportivi.

”A fost o atmosferă frenetică și o spun fără nicio exagerare. M-am simțit ca în Turul Franței, doar că eroul eram chiar eu. Cei de pe margine urlau, cântau, fluierau, chiuiau, hohoteau și aș mai putea să adaug multe alte verbe care denotă sunete emise de către oameni. Era un vacarm greu de descris, un Babilon simfonic al vocilor umane”, ne-a spus Emilian Nedelcu.

”Nu am trăit așa ceva la niciun concurs sportiv la care am participat, este o amintire care-mi va rămâne întipărită toată viața”, a mai spus colegul nostru.

Maratonul pentru toți, așa cum a fost numit de către organizatori, a avut la start 20.024 de concurenți înregistrați (la fel ca la cursa de 10 km).

”A fost un moment unic pe care l-am trăit la acest maraton și, cu toate că nu m-am simțit bine deloc și am vomitat de mai multe ori, voi rămâne și eu cu amintiri incredibile despre atmosfera de la această cursă”, ne-a spus Mihai Băloiu.

Alergătorii au traversat nu mai puțin de nouă arondismente ale Parisului (cartiere), de-a lungul malurilor Senei. Startul a fost din dreptul Hotelului de Ville, iar mai apoi s-a alergat pe lângă opera Palais Garnier, Place Vendôme, muzeul Luvru și pe lângă Trocadéro. S-a alergat și în afara Parisului, prin locuri istorice, inclusiv Sevres, în drum spre Versailles. Întoarcerea în oraș a fost prin pădurea Pădurea Domaniale de Meudon. La revenirea în oraș alergătorii s-au aflat pe malul stâng al Senei și au trecut pe lângă Turnul Eiffel. s-a încheiat la Esplanade des Invalides, locul în care este îngropat Napoleon.

A fost cald, a fost umezeală, au fost urcări grele, unde panta a ajuns chiar și la peste 13% înclinație, iar cei doi colegi ai noștri au dus greul până la capăt, trecând cu succes linia de finish.

”În ultima perioadă nu m-am putut antrena așa cum mi-aș dori, iar în timpul cursei nu m-am simțit tocmai bine, însă am încercat să dau tot ce am mai bun în contextul dat. Prin urmare, mă declar mulțumit de rezultat”, a spus Mihai Băloiu, care a trecut linia de finish după 4h59min43s.

”M-am pregătit în ultimele luni în mod special pentru competiția de la Paris, după un plan făcut de către Alex Diaconu. A trebuit să spun NU mai multor competiții de triatlon și ciclism la care mi-ar fi plăcut să particip și am reușit să mă țin de el în proporție de 99%. Ținta era pace de 4min30s/km, însă nu s-a potrivit cu o profilul agresiv al traseului, care a avut o diferență pozitivă de nivel de aproape 600 de metri, concentrați în doar câțiva kilometri. În plus, m-am confruntat cu o tulburare digestivă care m-a încetinit și m-a făcut în cele din urmă să mă opresc câteva momente”, ne-a spus Emilian Nedelcu.

”Nu pot să nu mă declar mulțumit de rezultat, aș fi ipocrit. Mi-am și îmbunătățit recordul personal cu peste 20 de minute și sunt sigur că voi putea și mai bine de atât la următorul maraton (mai plat)”, a mai spus Emilian.

Emilian a trecut linia de finish după 3h24min10s, cu un pace de 4min47s/km.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *